Despre carte: 1951 / Cu siguranță nimeni nu a trecut vreodată un pod pe vreme atât de rea noaptea. Ploaia, fină și frecventă, aproape ca ceața, cu un giulgiu cenușiu și rece, m-a îngrădit de toată lumea, de fețele palide din spatele geamurilor cețoase și umede de ploaie ale mașinilor care zburau pe lângă mine, cu roțile tăiate prin apă. pe asfalt până și luminile strălucitoare de noapte din Manhattan abia străluceau cu un galben încețoșat prin vălul ploii. Undeva jos mi-am lăsat mașina și am mers, ridicându-mi gulerul hainei de ploaie și trăgându-mi capul în umeri, în întunericul nopții care se întindea înaintea mea, am fumat țigară după țigară, am aruncat mucuri de țigară în fața mea și i-am privit, descriind un arc, căzând pe asfalt ud. În afara ferestrelor caselor, viața a continuat ca de obicei, dar nu am observat nimic. Acei puțini oameni care, ca mine, s-au trezit afară pe vremea asta nefavorabilă, se uitau cu curiozitate din intrările lor adăpostite la mine, un bărbat care mergea singur în ploaie pe trotuarul umed. Le-am simțit privirile, rupându-se de gândurile mele dureroase...